"Măreția unei națiuni și progresul ei moral pot fi judecate după modul în care animalele sale sunt tratate." 
Mahatma Gandhi

Biroul Adăpost Animale - Primăria Sector 2 Municipiul București
Image


Biroul Adăpost Animale – este un serviciu specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân, serviciu de utilitate publică, aflat în structura organizatorică a Direcţiei de Utilităţi Publice şi Mediu care se ocupă de gestionarea celor două adăposturi publice autorizate ale Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, prin intermediul cărora sunt asigurate condiţii decente de viaţă tuturor animalelor găzduite

Misiunea noastră este:

Să aducem beneficii cetățenilor Sectorului 2 prin :

  • Asigurarea gratuită a identificării prin microcipare, înregistrării în RECS, sterilizării câinilor și pisicilor de rasă comună a cetăţenilor care au domiciliul sau reşedinţa pe raza administrativ teritorială a Sectorului 2;
  • Limitarea răspândirii necontrolate a bolilor cu transmitere la om.

Să aducem beneficii Administrației Publice Locale a Sectorului 2 prin :

  • Identificarea animalelor și înscrierea lor conform legii, fapt ce va asigura controlul mișcării acestora pe teritoriul Sectorului 2 și limitarea înmulțirii necontrolate;
  • Micșorarea numărului de accidente provocate de vagabondaj.
  • Responsabilizarea populației posesoare de animale (câini și pisici);
  • Asigurarea unui mediu de viață sănătos şi securizat pe raza Sectorului 2;
  • Înlesnirea identificării proprietarilor în cazul incidentelor produse de animale;
  • Îmbunătățirea imaginii Sectorului 2.

Sterilizarea gratuită = beneficii pentru animal = beneficii pentru deţinător = beneficii pentru comunitate şi mediul înconjurător.

Un rol important al misiunii noastre este cel de prevenire a abandonului şi înmulţirii necontrolate a populaţiei canine și feline din Sectoul 2, prin implementarea de măsuri de prevenţie a abandonului animalelor prin intermediul programelor educaţionale şi de conştientizare publică în unităţi de învăţământ, instituţii publice, asociaţii de proprietari, în privinţa conştientizării responsabilităţii sociale şi al rolului civic al fiecăruia, cât şi prin identificarea, înregistrarea în Registrul de Evidenţă al Câinilor cu Stăpân („RECS”), sterilizarea câinilor şi pisicilor de rasă comună precum şi prin aplicarea de sancţiuni legale împotriva celor care abandonează animale pe domeniul public al Sectorului 2, implicit, pentru nesterilizarea de către deţinători a animalelor de companie.

iubire necondiţionată

prieten devotat


"Numai când vei iubi un animal vei simţi iubirea cu toată inima."

 Anatole France
0
adopții
0
căţeluşi cazaţi
0
voluntari

donaţii

în CONTUL IBAN RO72TREZ70221370201XXXXX - DONAŢII ŞI SPONSORIZĂRI deschis la Trezoreria Statului Sector 2, BENEFICIAR: SECTORUL 2 al MUNICIPIULUI BUCURESTI, CUI (cod fiscal) 4204038, pentru donaţii în LEI 

în CONTUL IBAN RO33RNCB0073049977040114 - DONAŢII ŞI SPONSORIZĂRI deschis la BCR SA,  BENEFICIAR: SECTORUL 2 al MUNICIPIULUI BUCURESTI, CUI (cod fiscal) 4204038, pentru donaţii în EURO 

 

 

Image

Sediul Administrativ al Primăriei Sectorului 2

Municipiul Bucureşti
str. Chiristigiilor nr. 11-13